Tehnici de a disciplina sănătos – Recompensa

Tehnici de a disciplina sănătos - Recompensa

Cum să-ţi recompensezi copilul?

Scopul oricărei recompense este acela de a-l determina pe copil să nu se dea bătut din ceea ce şi-a propus, de a-l învăţa să fie ambiţios, să reusescă ceea ce şi-a propus şi nu de a-l răsplăti. Cea mai potrivită răsplată pentru efortul copilului este mulţumirea, bucuria, fericirea, sentimente ce se nasc din fapta lui.

De ce crezi că recompensele materiale nu sunt potrivite? Deoarece, dau naştere motivaţiei materiale, egoiste, de proastă calitate. Spre exemplu, se întâmplă ca tatăl să îi promită băiatului său o bicicletă cu condiţia să înveţe bine în acel an şcolar:

“ Dacă înveţi bine anul acesta, tată îţi ia o bicicletă.”.

Ce face diferenţa între acestă frază şi celebra:

“ Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam’ mare, mamiţica şi tanti Miţa i-au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai.”?

Recompensa primită de un copil ce este muncitor şi învaţă bine este valoarea cunoştinţelor pe care le dobândeşte, plăcerea de a afla lucruri noi, de a experimenta.

Mama îmi spunea deseori că nu învăţ pentru ea, ci pentru mine. Asta nu o împiedica să mă ducă în vacanţe, să-mi cumpere câte ceva. O bucura să mă vadă fericită într-o excursie sau de un lucru nou, însă acest gen de asociere nu şi l-a exprimat niciodată cu voce tare faţă de mine sau altcineva.

Recompensa unui sportiv este chiar medalia, cupa pe care o câştigă, nu pentru materialul preţios din care este făcută ci pentru valoarea pe care o reprezintă. Pentru un copil, recompensa cea mai bună este timpul pe care îl petreci alături de el, atenţia ce i-o acorzi, jocul împreună cu el.

MODALITĂŢI DE A RECOMPENSA SĂNĂTOS

1. Încurajarea

Încurajarea este cea mai eficientă armă în a învinge teama de eşec. Încurajarea aduce cu ea motivaţia, îi arată copilului că efortul lui nu a fost în zadar ajutându-l să persevereze până îşi atinge obiectivul propus. Spre exemplu, dacă nu eşti mulţumit de modul în care şi-a făcut ordine în camera lui, nu îi reproşa pentru că data viitoare nu va mai face nimic, justificând: “ oricum nu este bine”.

Arată-i că ai observat tot ce a făcut bine, apoi îi punctezi şi unde a fost neglijent și închei discuţia cu un “data viitoare, sunt sigur(a)că te vei descurcă mai bine”.

Atunci când oferi încurajare tonul vocii trebuie să fie optimist, expresia feţei plăcută, zâmbitoare. Poate îi oferi şi o mângâiere pe obraz, o bătaie uşoară pe umăr, să dai mâna cu el sau să-i oferi o îmbrăţişare, toate astea nu fac decât să îi întărească sentimentul de siguranţă şi de iubire chiar şi atunci când nu îi iese totul perfect.

2. Aprecierea şi admiraţia

Aprecierea şi admiraţia îi umple copilului inima de bucurie, îi oferă sentimentul valorii personale, îi arată că îl preţuieşti, respecţi, că e important pentru tine.

Atunci când apreciezi un copil e important să o faci pe un ton entuziast, cu o expresie de încântare pe chip:

“ bravo, ce copil bun eşti, ce mult mai ajutat” sau “ nici eu nu m-aş fi descurcat mai bine”, aprecierea este o recompensă mai plăcută decât orice bomboană şi mai valoroasă decât orice bancnotă.

Îşi pierde din valoare dacă o spui cu jumătate de gură, posomorât sau morocănos. Gândirea copilului nu are un grad de abstractizare complex, aprecierea are şi mai multă valoare dacă îi dai o formă grafică: o steluţă, inimioară, un plus, faţă veselă etc. Spre exemplu în perioada ceauşistă, reuşitele la locul de muncă erau răsplătite cu o medalie sau insignă şi oamenii erau mândrii că fuseseră remarcaţi, le fusese recunoscută valoarea, chiar dacă numai onorific.

În zilele noastre, în diverse organizaţii poţi vedea panouri cu angajatul lunii, efectul fiind unul pozitiv pentru cel ce apare înscris pe panou, dar şi pentru ceilalţi angajaţi. La fel simte şi copilul tău.

Spre exemplu, Adina este o fetiţă de 6 ani, o prinţesă răsfăţată, care nu mai ştie ce jucării, hăinuţe şi dulciuri să ceară. Nimic nu s-a arătat mai valoros ca feţele vesele şi triste pe care le-am dat părinţilor ei să le plaseze zilnic, în funcţie de comportamentul ei.

Micuţului Mihai de 4 ani i-am oferit o floare desenată şi decupată, frumos colorată ale cărei petale reprezentau: politeţea, respectul, ascultarea, corectitudinea în joc, grijă faţă de cei din jur, ajutor în casă, erau comportamente ce doream a fi modelate.
În primele zile, floarea avea puține petale, Mihai s-a supărat, a strâns din mâini şi din dinţi. Mai apoi, din dorinţa de a primi o floare întreagă, bomboanele, maşinuţele au pălit şi când şi-a îndeplinit dorinţa de a avea floarea completă, încântarea şi bucuria lui au fost fără margini.

Lavinia de 10 ani, urmărea cu interes termometrul încrederii părinţilor ei, un desen în formă de termometru cu haşuri ce arătau porţiunile de încredere afectate de minciunile ei.

3. Atingeri plăcute, apropiere fizică

Atingerile plăcute, apropiere fizică reprezintă un alt mod de a-ţi recompensă copilul.

Îmbrăţişarea, mângâierea, sărutatul, luatul în braţe, toate aceste comportamente ale tale îi arată copilului că îl iubeşti, apreciezi.

De multe ori aceste gesturi valorează mai mult decât o mie de cuvinte. Uneori, numai şi expresia de mândrie şi admiraţie de pe chipul tău sau simpla ta prezenţă înseamnă pentru el o recompensă şi un factor motivant.

4. Lauda

Critică-l mai rar şi laudă-l mai des. De multe ori părinţilor li se pare stupid să-l laude pe copil pentru că a făcut ceva cum trebuia făcut:

“ De ce? Doar este normal să facă aşa.”

Parinții uită că pentru copil, nimic din ce nouă ni se pare normal nu vine fără învăţare, ce presupune efort şi voinţă. Părinţilor le vine lejer să-l certe şi să-i aducă copilului reproşuri atunci când nu face ce trebuie, considerând că asta îl educa.

Educaţia nu este doar corectare, ci în primul rând învăţare.

Daca ti-a placut acest articol te rugam sa il distribui:

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestShare on TumblrPrint this pageEmail this to someone

Citește și aceste articole apreciate de părinți:

Oana Paunescu - Psiholog
Oana Paunescu - Psiholog
Sunt Oana-Maria Paunescu, consilier si psihoterapeut de formare experientiala si NLP, specialist in problematicile copilului, cuplului si familiei. Cred ca sarcina mea ca specialist si om a acestei societati este aceea de a implini necesitatile, de a-i sprijini pe oameni, a-I conduce, a le stimula in mod constient dezvoltarea. Ceea ce mi-a dat putere de munca si motivatia necesara a fost dorinta de a face ceea ce imi place. Rolul de psiholog ma implineste si imi da satisfactia muncii bine facute, deoarece simt ca ma “ joc” intr-un proces de ghidare si transformare fiind alaturi de cei ce imi cer asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *