Sunt poveştile modalităţi de exprimare a emoţiilor la copii?

Sunt poveştile modalităţi de exprimare a emoţiilor la copii?

“Pământul nu este plat cum nici realitatea nu este. Realitatea este continuă, multiplă, simultană, complexă, abundentă şi parţial invizibilă. Imaginaţia singură poate adânci realitatea şi asta relevă aprofundarea.”(Winterson)

A fi uman înseamnă a avea dificultăţi şi trăiri intense.

Unele din aceste trăiri pot fi confuzante, dureroase sau deranjante, fiind greu de manageriat. Asemeni mâncării, unele trăiri trebuie să fie digerate. Dacă nu sunt digerate, ele ne vor bântui într-un fel sau altul. Ne pot degrada relaţii sau pot interfera cu posibilitatea de a funcţiona corespunzător. Ele aduc foarte multă nefericire.
Trăirile puternice ne încarcă pe dinăuntru, problema apare atunci când trăirile puternice ne epuizează prin reacţii nevrotice, somatizări, comportamente distructive. În cazul copiilor, lucrurile se amplifică.

Copiii nu deţin strategii sofisticate de a face faţă unor astfel de trăiri intense. Avem o mulţime de exemple legate de consecinţe dureroase ale acestora: comportament agresiv, dificultăţi în învăţare, enurezis, anxietate de separare, probleme de concentrare, comportamente incontrolabile, hiperactivitate, obsesii, fobii, probleme de somn, coşmaruri.

Copiii nu vorbesc cu uşurinţă şi lejeritate despre sentimentele ce-i îngrijorează. Spunând “Nu este corect!”sau îşi exprimă furia cu un categoric “Nu”, sau fiind supăraţi, ţipă sau aruncă cu obiecte. La copii, limbajul zilnic nu este un limbaj natural despre emoţii. Limbajul lor natural este exprimat prin imagini, metafore, prin poveşti şi vise.

Deci, dacă vrei să vorbeşti cu un copil despre problemele lui, sau el vrea să împărtăşească cu tine este important să-ţi aminteşti să foloseşti imaginaţia, metaforele, poveştile.

Iată un fragment de dialog dintre o mama şi fata ei cea mare Iulia:

Mama: “Vreau să-mi explicit de ce a-i lovit-o pe sora ta Sofia? Este greşit ce ai făcut.”

Iulia: “Priveşte căţeluşul asta mic, este aşa drăgălaş.”

Mama: “Este serios ceea ce vorbesc cu tine Iulia. Acum ascultă-mă cu atenţie (o apucă de braţe cu putere), când tu loveşti, doare…”

Iulia: “Vreau un balon mare, roşu la ziua mea, şi unul pe tort!”

Mama: (perseverează)”Iulia, tu înţelegi ce îţi spun? “

Iulia nu spune nimic, iar când mama îi dă drumul, ea îşi continuă fantezia din lumea ei plină de magie. A două zi Iulia şi-a lovit sora iar.

Mama Iuliei a eşuat în interacţiunea cu această din trei puncta de vedere:

  • A vorbit cu Iulia în limbajul greşit
  • Nu a încercat să înţeleagă de ce Iulia o loveşte pe Sofia
  • Nu i-a oferit Iuliei nici o altă varianta de a-şi manageria sentimentele ce o fac să o lovească pe Sofia.

Folosind poveşti recunoaştem limitele din limbajul sentimentelor la copii. Vorbind despre emoţii în limbajul de zi cu zi,  te poate învârti în cerc. Deoarece, limbajul cotidian este un limbaj raţional, dar vorbind prin poveşti sau jucându-te cu păpuşile, marionetele, sau cu argilă, plastelină, pictând, jucându-te cu nisip, înseamnă că foloseşti limbajul imaginaţiei.

Acesta este limbajul natural al copilului.

Adulţii povestind copiilor sau copiii spunând poveşti adulţilor prin joc sau pictură, desen, ei pot vorbi despre emoţii cu o mare bogăţie şi lejeritate. Prin vise, imagini, metafore mintea alege strategii de a face faţă sentimentelor puternice din trecut sau prezent, la fel cum temerile şi speranţele creionează viitorul.  O poveste este ca şi cum am avea un vis, doar că suntem treji.

De exemplu Maia de 5 ani, în mod constant avea reacţii de ţipat, urlat, trântit pe podeaua din supermarket, deoarece avea trăiri interioare foarte puternice. De asemenea, avea coşmaruri cu monştrii. Deseori, adulţii blochează trăirile prin a cere explicaţii legate de trăiri.

Maia: “Mami, îmi este frică de monştri care vin noaptea.”

Mama: “Maia, nu există monştri. Crede-mă, dragă mea.”

Maia: “Ba da există”

După acesta discuţie Maia a avut, în acea seară, un coşmar în care un monstru o mânca, cum se întâmplase în multe alte seri, fiind terifiată.

Mama Maiei nu a manageriat corect şi nu s-a conectat la realitatea fetiţei:

  • Mama s-a înşelat: poate că nu sunt monştrii în lumea exterioară a fiicei ei, dar ei sunt în lumea ei interioară.
  • Mama nu a încercat să verifice şi să afle informaţii legate despre modul în care Maia vede lumea din exterior şi din interiorul ei raportându-se la teamă ei.
  • Mama a comunicat într-un limbaj eronat cu Maia.
  • Mama nu i-a oferit o alternativă de a face faţă emoţiilor puternice legate de monstru.

Cu ajutorul unui prieten, mama Maiei a găsit o carte cu o poveste despre monştrii. Este o carte în care îi reduce că dimensiune pe monştrii până devin inofensivi. Mama Maiei a luat câteva jucării şi a pus în scenă povestea, pentru a avea un impact mai puternic povestea despre învingerea monştrilor.

Este credinţă mea, că toate problemele pe care pretindem că le avem sunt metafore ce conţin poveşti despre ce reprezintă cu adevărat problema respectivă. Este util să creăm metafore ce conţin poveşti, ce oferă posibile soluţii la situaţiile problematice.

 Metafora este răspunsul.

Daca ti-a placut acest articol te rugam sa il distribui:

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestShare on TumblrPrint this pageEmail this to someone

Citește și aceste articole apreciate de părinți:

Oana Paunescu - Psiholog
Oana Paunescu - Psiholog
Sunt Oana-Maria Paunescu, consilier si psihoterapeut de formare experientiala si NLP, specialist in problematicile copilului, cuplului si familiei. Cred ca sarcina mea ca specialist si om a acestei societati este aceea de a implini necesitatile, de a-i sprijini pe oameni, a-I conduce, a le stimula in mod constient dezvoltarea. Ceea ce mi-a dat putere de munca si motivatia necesara a fost dorinta de a face ceea ce imi place. Rolul de psiholog ma implineste si imi da satisfactia muncii bine facute, deoarece simt ca ma “ joc” intr-un proces de ghidare si transformare fiind alaturi de cei ce imi cer asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *