Rivalitatea dintre frati… Partea a III-a

rivalitatea-intre-frati-partea-a-3a

Cand „va iubesc la fel” inseamna ”mai putin”

Intr-o zi o tanara sotie isi intreaba brusc sotul: „pe cine iubesti mai mult: pe mine sau pe mama ta?”. Daca i-ar fi raspuns ca le iubeste pe amandoua la fel, ar fi dat sigur de necaz. In schimb, sotul a spus: „ Mama este mama. Tu esti femeia frumoasa si fascinanta cu care vreau sa-mi petrec restul vietii.”.

Spunandu-le fratilor ca-i iubim la fel, inseamna, intr-un fel, sa fi iubit mai putin. A fi iubit pentru ceea ce esti tu, ca fiinta deosebita si speciala, inseamna sa fi iubit atat cat ai nevoie.
Arata-le copiilor ca ii iubesti pe fiecare ca pe nimeni altul.

Cand copilul intreaba: „pe cine iubesti mai mult?”, raspunde-i:
„Fiecare dintre voi este deosebit pentru mine. Tu esti Maria a mea. In toata lumea nu mai e alta ca tine. Nimeni nu are ganduri, sentimente, zambet ca tine. Sunt fericita ca esti fetita mea.”

Acest tip de mesaj ii ofera copilului siguranta ca este recunoscut ca persoana unica si diferita in toate dimensiunile sale. „Va iubesc la fel” este o eticheta pe care copilul o primeste, o eticheta care trezeste agresivitate, furie si angoasa. Copiii au nevoie sa fie recunoscuti in totalitatea resurselor lor.

Respectand aceasta nevoie relatia voastra va fi mai cinstita, mai transparenta si va „creste” armonios.

Multi parinti se simt vinovati in ceea ce priveste timpul alocat fratilor in parte. De asemenea este important sa sti ca: „acelasi timp poate insemna mai putin”.
Prin urmare, aloca timpul, dupa nevoie, fiecarui copil in parte.
Cand unul dintre copii iti spune ca ai petrecut prea mult timp cu fratele sau, spune-i: „ Ai dreptate, am stat mult de vorba cu fratele tau.

Plecarea in tabara este ceva important. Trebuie sa decidem ce haine isi va pune in bagaj, ce obiecte ii sunt necesare. Sunt multe de aranjat si ii acord toata atentia. Stiu ca nu e usor sa astepti. Cand termin cu el, vin sa-mi povestesti in detaliu ce problema ai.” Copilul isi va spune in sinea lui: „ mama ma va ajuta cand voi avea nevoie de ea.”

Copiii nu au nevoie sa fie tratati la fel. Copiii au nevoie sa fie recunoscuti in individualitatea lor, sa fie tratati personalizat.

  • In loc sa dai cantitati egale: „poftim, ai la fel de multi biscuiti ca si fratele tau”. Da-le in functie de nevoile fiecaruia: „vrei doi biscuiti sau tot pachetul”.
  • In loc sa spui ca-i iubesti la fel: „te iubesc la fel d emult ca pe sora ta”. Spune-i copilului ca-l iubesti pentru ca este deosebit: „in toata lumea nu mai e unul ca tine. Nimeni nu-ti poate lua locul vreodata”.
  • In loc sa acorzi timp egal: „dupa ce discut 10 minute cu sora ta, discut 10 minute si cu tine”. Acorda timp dupa necesitati: „stiu ca am stat mult timp sa lucreze temele cu sora ta. Este important pentru ea. Imediat ce termin, vreau sa-mi spui ce problema importanta ai tu”.

Daca ti-a placut acest articol te rugam sa il distribui:

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestShare on TumblrPrint this pageEmail this to someone
Carmen Vieru
Carmen Vieru
Psiholog cu drept de libera practica, consilier psihologic si psihoterapeut specializat in terapia copilului si a familiei. Specialitatea: Psihoterapie experientiala si a unificarii centrata pe adult-copil-cuplu-familie. Absolventa a Universitatii Bucuresti, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, specializarile Psihologie si Pedagogie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *