Disciplina copiilor – Cele mai bune 6 metode – partea a II-a

Cele-mai-bune-6-metode-de-disciplina-a-copiilor-partea-a-doua

Prezenţa violenţei şi iconsecvența

Dacă ceea ce faci este să țipi la el, să-l pocneşti, copilul îşi dă seama că eşti nervos sau poate să-şi ofere un mesaj eronat cum că nu îl placi, că nu îl iubeşti.
Nu înţelege clar ce s-a întâmplat, poate să încerce să ghicească, în loc să înţeleagă unde a greşit, să suporte consecinţele şi să-şi repare greşeală.

Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să te dai bătut!

A nu te folosi de sancţiuni în situaţiile ce le cer, este chiar mai grav decât dacă apelezi la ele, cu atât copilul devine mai indisciplinat, că nu te-a investit ca autoritate, de aceea îţi contestă cerinţele, semn că nu ţi-ai îndeplinit cum trebuie “meseria de părinte”.

Atenţie! E momentul să analizezi totul şi să vezi unde se află “buba”.

Disciplina sănătoasă şi de durata se produce atunci când copilul are încredere în ceea ce îi spui şi faci ca părinte al lui. Ca să capete încredere în tine, va trebui să dai dovadă de seriozitate, siguranţă de sine când transmiţi mesajul şi să întăreşti totul prin puterea exemplului personal.

Nu prin sancţiuni, ameninţări, pedepse câștigi autoritatea în faţa copilului tău, ci prin modul cum te raportezi la copil, cum îl asculţi, oferind interes faţă de activităţile lui, prin fermitate, blândeţe, calm şi răbdare, îl înţelegi, ţi-l apropii şi îi câştigi încrederea şi respectul… şi foarte important… joacă-te cu el.

Când ai prea multe reguli, în realitate nu ai nici o regulă. Indisciplina copilului este urmarea inconsecvenţei părintelui.

CEI ŞASE STÂLPI AI DISCIPLINĂRII SĂNĂTOASE

1. Calibrează-te cu copilul tău.

Cere-i copilului lucrurile pe care le poate oferi, în funcţie de vârsta pe care o are, dar într-un mod politicos, pe o tonalitate fermă şi blândă, de exemplu:

“Dă jucăria înapoi, te rog.”, “Spală-te pe mâini, te rog.”, “Vino la masă, te rog.”

Dacă refuză, acţionezi şi preiei frâiele situaţiei, spre exemplu:

îi iei din mâna jucăria pe care a luat-o de la un alt copil, îl duci la baie şi va spălaţi împreună pe mâini, îl conduci către masă.

Astfel învaţă că atunci când îi ceri ceva vorbeşti serios şi se va întâmpla ceea ce ai cerut. Copilul are spirit independent, de aceea data viitoare când îi vei cere, va prefera să o facă singur. Atenţie, dacă îi ceri ceva ce tu nu poţi controla, de exemplu: să nu facă pipi pe el, te va sfida ori de câte ori va vrea.

2. Cei trei paşi

Îi spui o dată, a doua oară îi oferi un avertisment serios şi a treia oară acţionezi, în caz contrar tu vei vorbi, tu vei auzi… şi copilul tău se va simţi cicălit.

Dacă te-ai asigurat că a auzit, că a înţeles cerinţa ta, vei acţiona, dacă te vei rezuma să vorbeşti şi să faci în locul lui,  nu te va lua în serios nici acum şi nici data viitoare.

3. Cerinţele se oferă pe rând

De exemplu, dacă îi vei spune copilului din momentul intrării pe uşa casei:

“Descalţă-te, dezbracă-te, spală-te pe mâini şi vino să mănânci”,

să fi sigur că până ai terminat de spus ultima cerinţă a şi uitat-o pe prima.

Spre exemplu, copilul reţine să se ducă să se spele pe mâini şi să vină la masă… şi face asta, dar încălţat fiind, apare în bucătărie, iar tu ca părinte te vezi nevoit să o iei de la capăt:

“Ce ţi-am spus să te descalţi şi să te dezbraci?!”.

Iar când vine, îi aminteşti că a pus mâna pe bocanci şi va trebui să se spele iar pe mâini, iar copilul îşi pierde răbdarea şi îţi poate răspunde:

“Nu vreau”, “Mai lasă-mă în pace”, iar tu te enervezi şi începe conflictul: “Eu cu cine vorbesc?”

4. După ce copilul s-a obişnuit să facă lucrurile pe care tu i le poţi cere, vei trece la lucruri pe care nu ţi-e uşor să i le ceri.

Şi aceste cerinţe din urmă vor avea nevoie de o tonalitate fermă şi blândă fiind date şi urmărită îndeplinirea lor pe rând.

5. Nu schimbă cererile şi regulile în mod arbitrar

Gândeşte-te bine ce vrei să-i ceri copilului şi cum îţi propui să formulezi cererea sau recomandarea, în caz contrar copilul va înţelege că nu ştii ce vrei, îl zăpăceşti şi va prelua iniţiativa.

6. Evitarea conflictului

Disciplinarea nu este o luptă de putere, o luptă a ambiţiilor tale cu ale copilului tău, astfel vei pătrunde pe un teren mişcător, intri în competiţie unde copilul poate fi învingător, dovedindu-ţi că este mai încăpăţânat decât tine.

De începe să câştige puncte în detrimentul autorităţii tale, autoritatea ta este făcută praf.

Cea mai des replică folosită de copil pentru a ieşi învingător este:

“Dar, tu de ce nu faci aşa?”, Dar, de ce numai eu trebuie să fac şi cutărică nu?”

Atenţie!

Nu uita de exemplul personal, consecvenţa, flexibilitatea de care să dai dovadă şi sentimentul dreptăţii.

Pentru a evita un conflict cu copilul tău:

  • Fii calm;
  • Nu fi ezitant, iritat sau temător cu gândul că te-ar putea refuza;
  • Refuză capcana de a intra într-o ceartă cu el pentru că te vei enerva când vei vedea că începi să pierzi şi vei apela la forţă… şi amândoi ştiţi că tu vei pierde;
  • Foloseşte-te de umor pentru a evita o situaţie conflictuală;
  • Surprinde-l acţionând exact aşa cum copilul tău nu s-ar aştepta din partea ta, de exemplu: “Dacă vrei să te tăvăleşti şi să urli, poţi să o faci. Când ai terminat, te vei culca.”, fără a renunţă la ce ţi-ai propus;
  • Fii politicos şi sigur pe tine;
  • Câştigă-i încrederea;
  • Anunţă ceea ce urmează să se întâmple, nu-l întrerupe brusc.

Disciplina nu este “sancţiune” sau “pedeapsă”, cum mulţi părinţi consideră a fi.

Dacă tocmai ţi-ai pedepsit copilul pentru că a făcut o prostioară, nu înseamnă că l-ai disciplinat.

O greşeală disciplinează numai atunci când copilul trage învăţăminte, când înţelege ce a făcut, când învaţă ceva din acea experienţă.

Ne-am bucura dacă în formularul de mai jos ați adauga un comentariu la subiectul acestui articol. Ne interesează de asemenea și experiențele dumneavoastra personale de viață în educația celor mici: Ce metode au avut succes, cu ce metode ați dat greș ?!

Daca ti-a placut acest articol te rugam sa il distribui:

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestShare on TumblrPrint this pageEmail this to someone

Oana Paunescu - Psiholog
Oana Paunescu - Psiholog
Sunt Oana-Maria Paunescu, consilier si psihoterapeut de formare experientiala si NLP, specialist in problematicile copilului, cuplului si familiei. Cred ca sarcina mea ca specialist si om a acestei societati este aceea de a implini necesitatile, de a-i sprijini pe oameni, a-I conduce, a le stimula in mod constient dezvoltarea. Ceea ce mi-a dat putere de munca si motivatia necesara a fost dorinta de a face ceea ce imi place. Rolul de psiholog ma implineste si imi da satisfactia muncii bine facute, deoarece simt ca ma “ joc” intr-un proces de ghidare si transformare fiind alaturi de cei ce imi cer asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *