“Pământul nu este plat cum nici realitatea nu este. Realitatea este continuă, multiplă, simultană, complexă, abundentă şi parţial invizibilă. Imaginaţia singură poate adânci realitatea şi asta relevă aprofundarea.”(Winterson)

A fi uman înseamnă a avea dificultăţi şi trăiri intense.

Unele din aceste trăiri pot fi confuzante, dureroase sau deranjante, fiind greu de manageriat. Asemeni mâncării, unele trăiri trebuie să fie digerate. Dacă nu sunt digerate, ele ne vor bântui într-un fel sau altul. Ne pot degrada relaţii sau pot interfera cu posibilitatea de a funcţiona corespunzător. Ele aduc foarte multă nefericire.
Trăirile puternice ne încarcă pe dinăuntru, problema apare atunci când trăirile puternice ne epuizează prin reacţii nevrotice, somatizări, comportamente distructive. În cazul copiilor, lucrurile se amplifică.

Copiii nu deţin strategii sofisticate de a face faţă unor astfel de trăiri intense. Avem o mulţime de exemple legate de consecinţe dureroase ale acestora: comportament agresiv, dificultăţi în învăţare, enurezis, anxietate de separare, probleme de concentrare, comportamente incontrolabile, hiperactivitate, obsesii, fobii, probleme de somn, coşmaruri.

Copiii nu vorbesc cu uşurinţă şi lejeritate despre sentimentele ce-i îngrijorează. Spunând “Nu este corect!”sau îşi exprimă furia cu un categoric “Nu”, sau fiind supăraţi, ţipă sau aruncă cu obiecte. La copii, limbajul zilnic nu este un limbaj natural despre emoţii. Limbajul lor natural este exprimat prin imagini, metafore, prin poveşti şi vise.

Deci, dacă vrei să vorbeşti cu un copil despre problemele lui, sau el vrea să împărtăşească cu tine este important să-ţi aminteşti să foloseşti imaginaţia, metaforele, poveştile.

Iată un fragment de dialog dintre o mama şi fata ei cea mare Iulia:

Mama: “Vreau să-mi explicit de ce a-i lovit-o pe sora ta Sofia? Este greşit ce ai făcut.”

Iulia: “Priveşte căţeluşul asta mic, este aşa drăgălaş.”

Mama: “Este serios ceea ce vorbesc cu tine Iulia. Acum ascultă-mă cu atenţie (o apucă de braţe cu putere), când tu loveşti, doare…”

Iulia: “Vreau un balon mare, roşu la ziua mea, şi unul pe tort!”

Mama: (perseverează)”Iulia, tu înţelegi ce îţi spun? “

Iulia nu spune nimic, iar când mama îi dă drumul, ea îşi continuă fantezia din lumea ei plină de magie. A două zi Iulia şi-a lovit sora iar.

Mama Iuliei a eşuat în interacţiunea cu această din trei puncta de vedere:

  • A vorbit cu Iulia în limbajul greşit
  • Nu a încercat să înţeleagă de ce Iulia o loveşte pe Sofia
  • Nu i-a oferit Iuliei nici o altă varianta de a-şi manageria sentimentele ce o fac să o lovească pe Sofia.

Folosind poveşti recunoaştem limitele din limbajul sentimentelor la copii. Vorbind despre emoţii în limbajul de zi cu zi,  te poate învârti în cerc. Deoarece, limbajul cotidian este un limbaj raţional, dar vorbind prin poveşti sau jucându-te cu păpuşile, marionetele, sau cu argilă, plastelină, pictând, jucându-te cu nisip, înseamnă că foloseşti limbajul imaginaţiei.

Acesta este limbajul natural al copilului.

Adulţii povestind copiilor sau copiii spunând poveşti adulţilor prin joc sau pictură, desen, ei pot vorbi despre emoţii cu o mare bogăţie şi lejeritate. Prin vise, imagini, metafore mintea alege strategii de a face faţă sentimentelor puternice din trecut sau prezent, la fel cum temerile şi speranţele creionează viitorul.  O poveste este ca şi cum am avea un vis, doar că suntem treji.

De exemplu Maia de 5 ani, în mod constant avea reacţii de ţipat, urlat, trântit pe podeaua din supermarket, deoarece avea trăiri interioare foarte puternice. De asemenea, avea coşmaruri cu monştrii. Deseori, adulţii blochează trăirile prin a cere explicaţii legate de trăiri.

Maia: “Mami, îmi este frică de monştri care vin noaptea.”

Mama: “Maia, nu există monştri. Crede-mă, dragă mea.”

Maia: “Ba da există”

După acesta discuţie Maia a avut, în acea seară, un coşmar în care un monstru o mânca, cum se întâmplase în multe alte seri, fiind terifiată.

Mama Maiei nu a manageriat corect şi nu s-a conectat la realitatea fetiţei:

  • Mama s-a înşelat: poate că nu sunt monştrii în lumea exterioară a fiicei ei, dar ei sunt în lumea ei interioară.
  • Mama nu a încercat să verifice şi să afle informaţii legate despre modul în care Maia vede lumea din exterior şi din interiorul ei raportându-se la teamă ei.
  • Mama a comunicat într-un limbaj eronat cu Maia.
  • Mama nu i-a oferit o alternativă de a face faţă emoţiilor puternice legate de monstru.

Cu ajutorul unui prieten, mama Maiei a găsit o carte cu o poveste despre monştrii. Este o carte în care îi reduce că dimensiune pe monştrii până devin inofensivi. Mama Maiei a luat câteva jucării şi a pus în scenă povestea, pentru a avea un impact mai puternic povestea despre învingerea monştrilor.

Este credinţă mea, că toate problemele pe care pretindem că le avem sunt metafore ce conţin poveşti despre ce reprezintă cu adevărat problema respectivă. Este util să creăm metafore ce conţin poveşti, ce oferă posibile soluţii la situaţiile problematice.

 Metafora este răspunsul.

Daca ti-a placut acest articol te rugam sa il distribui:

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestShare on TumblrPrint this pageEmail this to someone

Citește și aceste articole apreciate de părinți:

April 30, 2015
Sunt poveştile modalităţi de exprimare a emoţiilor la copii?

Sunt poveştile modalităţi de exprimare a emoţiilor la copii?

A fi uman înseamnă a avea dificultăţi şi trăiri intense. Unele din aceste trăiri pot fi confuzante, dureroase sau deranjante, fiind greu de manageriat. Asemeni mâncării, unele trăiri trebuie să fie digerate. Dacă nu sunt digerate, ele ne vor bântui într-un fel sau altul. Ne pot degrada relaţii sau pot interfera cu posibilitatea de a funcţiona corespunzător. Ele aduc foarte multă nefericire. Trăirile puternice ne încarcă pe dinăuntru, problema apare atunci când trăirile puternice ne epuizează prin reacţii nevrotice, somatizări, comportamente distructive. În cazul copiilor, lucrurile se amplifică.
April 29, 2015
Tehnici de a disciplina sănătos - Recompensa

Tehnici de a disciplina sănătos – Recompensa

Scopul oricărei recompense este acela de a-l determina pe copil să nu se dea bătut din ceea ce şi-a propus, de a-l învăţa să fie ambiţios, să reusescă ceea ce şi-a propus şi nu de a-l răsplăti. Cea mai potrivită răsplată pentru efortul copilului este mulţumirea, bucuria, fericirea, sentimente ce se nasc din fapta lui. De ce crezi că recompensele materiale nu sunt potrivite? Deoarece, dau naştere motivaţiei materiale, egoiste, de proastă calitate. Spre exemplu, se întâmplă ca tatăl să îi promită băiatului său o bicicletă cu condiţia să înveţe bine în acel an şcolar: “ Dacă înveţi bine anul acesta, tată îţi ia o bicicletă.”.
April 27, 2015
Cele-mai-bune-6-metode-de-disciplina-a-copiilor-partea-a-doua

Disciplina copiilor – Cele mai bune 6 metode – partea a II-a

Dacă ceea ce faci este să țipi la el, să-l pocneşti, copilul îşi dă seama că eşti nervos sau poate să-şi ofere un mesaj eronat cum că nu îl placi, că nu îl iubeşti. Nu înţelege clar ce s-a întâmplat, poate să încerce să ghicească, în loc să înţeleagă unde a greşit, să suporte consecinţele şi să-şi repare greşeală. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să te dai bătut! A nu te folosi de sancţiuni în situaţiile ce le cer, este chiar mai grav decât dacă apelezi la ele, cu atât copilul devine mai indisciplinat, că nu te-a investit ca autoritate, de aceea îţi contestă cerinţele, semn că nu ţi-ai îndeplinit cum trebuie “meseria de părinte”.
April 27, 2015
Cele mai bune 6 metode de disciplina a copiilor

Disciplina copiilor – Cele mai bune 6 metode

Cuvântul “disciplină” vine din latinescul “discipol”, ce înseamnă a învăţa de la altcineva. Fără disciplină, deci fără învăţare nu este posibilă dezvoltarea umană, drept exemplu stau copiii care au crescut printre animale sălbatice bazându-se pe instinctele de supravieţuire. Disciplina nu înseamnă că micuţul tău stă nemişcat şi nu face decât ce-i spui. Este o greşeală să crezi că acesta este rezultatul disciplinei: o anulare a personalităţii şi obţinerea obedienţei totale din partea copilului tău. Prin disciplina copiilor trebuie înţeles: însuşirea şi respectarea unor reguli de comportament şi conduită în cadrul familiei/ grupului de covârstnici/ colectivitate/ societate; învăţarea conştientă; răbdare şi perseverenţă.