Agorafobia se defineşte prin teama de a fi singur într-un loc public, mai ales în locuri care nu pot fi părăsite imediat în eventualitatea că ar apărea un atac de panică. Agorafobia derivă din cuvintele greceşti agora (piaţă) şi phobos (frică, spaima). Sintagma a apărut în 1871, pentru a ilustra condiţia celor care se temeau să apară singuri în locuri publice. Agorafobia se numără printre cele mai grave fobii, întrucât interferă cu funcţionalitatea individului în societate.

AGORAFOBIA – Criterii de diagnostic

Agorafobia presupune, de regulă, o evitare pervasiva a unei diversităţi de situaţii care pot include a fi singur în afară casei, sau a fi singur acasă, a te află într-o mulţime, a călători cu automobilul, autobuzul sau avionul ori a te află pe un pod sau într-un ascensor. Unii indivizi sunt capabili să se expună ei înşişi situaţiilor temute, dar îndură aceste experienţe cu o teamă considerabilă. Adesea unei persoane îi poate fi mai uşor să se confrunte cu situaţia temută când este însoţit de cineva. Evitarea de către indivizi a situaţiilor le poate deteriora acestora capacitatea de a se deplasa la serviciu ori de a-şi îndeplini responsabilităţile domestice (de ex., mersul la cumpărături, ducerea copiilor la medic).

Statistic, se menţionează că doi din trei pacienţi cu agorafobie sunt femei. Se pare că există alcoolism sau anxietate la alţi membri de familie. Majoritatea simptomelor apar între 18 -35 ani, cu debut brusc sau progresiv.

agorafobia criterii-de-diagnostic

Majoritatea agorafobiilor apar după unul sau mai multe atacuri de panică spontane.
Aceste atacuri par survenite la întâmplare şi în situaţii fără pericole, aşa încât nu li se cunoaşte factorul declanşator.
De aceea, persoana se teme de un nou atac de panică în mod anticipativ (anxietate anticipatorie). Tot din acest motiv, persoană evita să mai meargă în locuri sau contexte în care ştie că a avut un atac de panică.Persoanele cu agorafobie dezvoltă şi depresie, oboseală, tensiune, alcoolism, obsesii.
Datorită evoluţiei sale, de cele mai multe ori îndelungate, agorafobia pare destul de refractară la tratament medicamentos sau psihoterapie. Agorafobia se complică frecvent cu tulburarea de panică. În studiile care au inclus pacienţi psihiatrici, agorafobia a fost găsită la 30 % – 40% din pacienţii cu tulburare de panică.

Evoluţia este cu atât mai severă în momentul asocierii agorafobiei cu tulburarea depresivă şi/sau abuzul de alcool sau alte droguri. Diagnosticul diferenţial, pentru a distinge agorafobia de fobia socială şi de fobia specifică, precum şi de anxietatea de separare severă poate fi dificil, deoarece toate aceste condiţii se caracterizează prin evitarea anumitor situaţii.

AGORAFOBIA – Factorii implicaţi în apariţia sa

AGORAFOBIA-–-Factorii-implicaţi-în-apariţia-sa

Factorii biologici.

Majoritatea datelor indică modificări în anumite structuri cerebrale care mediază probabil anxietatea anticipatorie, respectiv evitarea determinată fobic. Substanţele inductoare de panică ( de exemplu: cofeină, isoproterenol, s.a.) determina o exacerbare a anxietăţii anticipatorii la pacienţii cu agorafobie.

  • Factorii genetici.

Datele rezultate din puţinele studii care au încercat să evalueze bazele genetice ale agorafobiei indică faptul că această tulburare are o componentă genetică distinctă.

  • Factorii psiho – sociali.

Teoriile cognitiv comportamentale afirmă că anxietatea reprezintă răspunsul condiţionat la:

a) pattern-ul de comportament al părinţilor şi

b) un proces de condiţionare clasică (procesul clasic de condiţionare implică asocierea unui stimul neplăcut sau nociv – palpitaţii, ameţeală, stare de disconfort – cu o situaţie neutră, adică situarea într-un loc deschis şi populat. Ulterior, la o reîntâlnire cu stimulul neutru, acesta va capătă valenţe de stimul condiţionat şi va declasa reacţia agorafobica). Teoriile psihanalitice accetueaza rolul:

a) pierderii unui părinte în copilărie şi

b) anxietăţii de separare. Conform acestor teorii, teamă copilului de a fi abandonat este adusă la nivelul conştientului de situarea individului singur într-un mediu populat.

Daca ti-a placut acest articol te rugam sa il distribui:

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestShare on TumblrPrint this pageEmail this to someone
April 14, 2015
agorafobia

Agorafobia – 7 din 10 pacienti sunt femei

Agorafobia se defineşte prin teama de a fi singur într-un loc public, mai ales în locuri care nu pot fi părăsite imediat în eventualitatea că ar apărea un atac de panică. Agorafobia derivă din cuvintele greceşti agora (piaţă) şi phobos (frică, spaima). Sintagma a apărut în 1871, pentru a ilustra condiţia celor care se temeau să apară singuri în locuri publice. Agorafobia se numără printre cele mai grave fobii, întrucât interferă cu funcţionalitatea individului în societate. AGORAFOBIA – Criterii de diagnostic Agorafobia presupune, de regulă, o evitare pervasiva a unei diversităţi de situaţii care pot include a fi singur în afară casei, sau a fi singur acasă, a te află într-o mulţime, a călători cu automobilul, autobuzul sau avionul ori a te află pe un pod sau într-un ascensor. Unii indivizi sunt capabili să se expună ei înşişi situaţiilor temute, dar îndură aceste experienţe cu o teamă considerabilă. Adesea unei persoane îi poate fi mai uşor să se confrunte cu situaţia temută când este însoţit de cineva. Evitarea de către indivizi a situaţiilor le poate deteriora acestora capacitatea de a se deplasa la serviciu ori de a-şi îndeplini responsabilităţile domestice (de ex., mersul la cumpărături, ducerea copiilor la medic).