După o zi întreagă, copilul nu va spune:

– ”să vă povestesc despre ziua mea, ce am învăţat, cu cine m-am jucat…”, în schimb el va spune întotdeauna:
– „Mami, tati, haideţi să ne jucăm”.

În acest caz, jocul pare a fi singura punte care ne-ar putea ajuta să ne reîntoarcem la acea legătură profundă între părinte şi copil. Jocul ne ajută să intrăm în lumea interioară a copilului nostru, în condiţiile impuse de acesta, o lume atât de vastă şi cuprinzătoare în care el este voios, activ, cooperant şi creativ. Dacă sunteţi un simplu observator al jocului copilului, veţi constata că acelea sunt momentele în care copilul ia lumea în stăpânire, explorând-o, găsind sens şi explicaţie experienţelor de peste zi şi refăcându-se după supărările inerente vieţii de zi cu zi.

Însă pentru noi, adulţii, jocul nu pare a fi la fel de firesc, fiindcă am uitat de multă vreme că în interiorul nostru se află un copil, dornic de exprimare, creativ, curajos, voios şi încrezător. Adevărul e că în viaţa noastră, a adulţilor, nu există prea mult timp pentru amuzament şi jocuri. Zilele noastre sunt pline de griji, de planuri şi obligaţii de muncă. După o zi stresantă la serviciu, pare destul de greu să ne aşezăm pe podea la joacă şi chiar dacă o facem, se întâmplă să ne pierdem repede răbdarea când copilul nu se joacă aşa cum am vrea noi sau dacă ne cere prea mult.
Există şi o tipologie de părinţi care par a nu fi în stare să-şi lase deoparte stilul competitiv sau nevoia de a deţine controlul. Ne preocupă să ne învăţăm copilul să facă “X” lucru corect, să nu greşească, să se exprime corect, ne plângem că nu se concentrează, că trece prea repede de la un lucru la altul. Şi acum v-aş întreba, dragi părinţi:

va plângeţi de durata scurtă a atenţiei copiilor, dar voi cât vă puteţi juca cu maşinuţele / păpuşile sau jocuri imaginative înainte de a fi distrași sau de a vă învinge senzaţia că pregătirea cinei e mai importantă / sau telefonul de serviciu?

Vă invit să reflectaţi, să vă răspundeţi….

De ce se joacă copiii?

  • Jocul constituie principala modalitate de a comunica, de a experimenta şi de a învăţa. Când copilul nu vrea să se joace ne putem gândi că are o suferinţă afectivă însemnată.
  • Jocul e posibil oriunde şi oricând – e un tărâm al magiei şi imaginaţiei, în care copilul poate pătrunde în voie şi unde poate fi el însuşi, consolidându-şi încrederea în sine, găsind soluţii la conflictele de peste zi.
  • Jocul slujeşte nevoii noastre – aproape insaţiabilă – de ataşament, afecţiune şi apropiere.
  • Jocul ajută copilul să se refacă după o suferinţă emoţională. Gândiţi-va la copiii care au avut o zi proastă la şcoală. Vin acasă şi vă arată, prin intermediul jocului, că ceva îi doare. Copiii folosesc jocul spontan ca să se simtă mai bine, să se elibereze de energiile negative şi frustrările acumulate peste zi.

Jocul de dameInvitaţie la joc

În şedinţele de terapie mi se întâmplă să aud foarte des părinţi care se plâng de lipsa comunicării cu proprii copii. De obicei, copiii se închid în camera lor, se joacă pe telefon, se închid în sine. Aşa încât, am hotărât să le recomand un joc de Dame cu Sentimente pe care părintele să-l joace cu copilul, prin intermediul căruia să-şi comunice unul altuia mai bine sentimentele. Pentru a pregăti jocul, lipiţi pe fiecare piesă cuvinte care desemnează diferite sentimente — cum ar fi „furie“, „ură“, „teamă“, „curaj“, „surprindere“, „mândrie“, „bucurie” şi aşa mai departe.

Regulile sunt următoarele:
„Se joacă la fel că şi jocul de dame, cu excepţia faptului că atunci când « săriţi» peste piesa altui jucător trebuie să spuneţi când aţi avut sentimentul care este notat pe piesă voastră. Când primiţi o «damă», înseamnă că deveniţi Regina Sentimentelor. Când dama sare peste alte piese, jucătorul poate vorbi despre orice sentiment doreşte”. Deşi câştigaţi jocul ca atunci când jucaţi dame în mod obişnuit, eliminând de pe tablă toate piesele celuilalt jucător, adevăratul obiectiv al jocului este acela ca oamenii să vorbească despre sentimentele lor.

Copiilor le place la orice vârstă să se joace împreună cu părinţii lor.

Şi chiar dacă vă vine să credeţi sau nu, copiii au foarte multă încredere în părinţii lor. Tot ce aveţi de făcut este să le daţi posibilitatea să vorbească mai deschis, să le reflectaţi trăirile şi să empatizaţi. Dacă faceţi clare regulile jocului şi va arătaţi entuziasmat de joc, vă garantez că vor începe să vorbească despre sentimentele lor.

Daca ti-a placut acest articol te rugam sa il distribui:

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestShare on TumblrPrint this pageEmail this to someone

May 4, 2015
jocul

Jocul – cheia spre universul interior al copilului

După o zi întreagă, copilul nu va spune: – ”să vă povestesc despre ziua mea, ce am învăţat, cu cine m-am jucat…”, în schimb el va spune întotdeauna: – „Mami, tati, haideţi să ne jucăm”. În acest caz, jocul pare a fi singura punte care ne-ar putea ajuta să ne reîntoarcem la acea legătură profundă între părinte şi copil. Jocul ne ajută să intrăm în lumea interioară a copilului nostru, în condiţiile impuse de acesta, o lume atât de vastă şi cuprinzătoare în care el este voios, activ, cooperant şi creativ. Dacă sunteţi un simplu observator al jocului copilului, veţi constata că acelea sunt momentele în care copilul ia lumea în stăpânire, explorând-o, găsind sens şi explicaţie experienţelor de peste zi şi refăcându-se după supărările inerente vieţii de zi cu zi.
April 29, 2015
Tehnici de a disciplina sănătos - Recompensa

Tehnici de a disciplina sănătos – Recompensa

Scopul oricărei recompense este acela de a-l determina pe copil să nu se dea bătut din ceea ce şi-a propus, de a-l învăţa să fie ambiţios, să reusescă ceea ce şi-a propus şi nu de a-l răsplăti. Cea mai potrivită răsplată pentru efortul copilului este mulţumirea, bucuria, fericirea, sentimente ce se nasc din fapta lui. De ce crezi că recompensele materiale nu sunt potrivite? Deoarece, dau naştere motivaţiei materiale, egoiste, de proastă calitate. Spre exemplu, se întâmplă ca tatăl să îi promită băiatului său o bicicletă cu condiţia să înveţe bine în acel an şcolar: “ Dacă înveţi bine anul acesta, tată îţi ia o bicicletă.”.
April 27, 2015
Cele-mai-bune-6-metode-de-disciplina-a-copiilor-partea-a-doua

Disciplina copiilor – Cele mai bune 6 metode – partea a II-a

Dacă ceea ce faci este să țipi la el, să-l pocneşti, copilul îşi dă seama că eşti nervos sau poate să-şi ofere un mesaj eronat cum că nu îl placi, că nu îl iubeşti. Nu înţelege clar ce s-a întâmplat, poate să încerce să ghicească, în loc să înţeleagă unde a greşit, să suporte consecinţele şi să-şi repare greşeală. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să te dai bătut! A nu te folosi de sancţiuni în situaţiile ce le cer, este chiar mai grav decât dacă apelezi la ele, cu atât copilul devine mai indisciplinat, că nu te-a investit ca autoritate, de aceea îţi contestă cerinţele, semn că nu ţi-ai îndeplinit cum trebuie “meseria de părinte”.
April 27, 2015
Cele mai bune 6 metode de disciplina a copiilor

Disciplina copiilor – Cele mai bune 6 metode

Cuvântul “disciplină” vine din latinescul “discipol”, ce înseamnă a învăţa de la altcineva. Fără disciplină, deci fără învăţare nu este posibilă dezvoltarea umană, drept exemplu stau copiii care au crescut printre animale sălbatice bazându-se pe instinctele de supravieţuire. Disciplina nu înseamnă că micuţul tău stă nemişcat şi nu face decât ce-i spui. Este o greşeală să crezi că acesta este rezultatul disciplinei: o anulare a personalităţii şi obţinerea obedienţei totale din partea copilului tău. Prin disciplina copiilor trebuie înţeles: însuşirea şi respectarea unor reguli de comportament şi conduită în cadrul familiei/ grupului de covârstnici/ colectivitate/ societate; învăţarea conştientă; răbdare şi perseverenţă.