„Jur că este posedat…”, se plânge o mămică. „ A fost extrem de irascibil toată săptămâna, iar ieri mi-a spus învățătoarea că a tăiat bluza unui coleg. Când am vrut să discut cu el, a început să țipe:

„Nu este vina mea”!…

apoi brusc s-a încruntat și a început să urle…..”

Faptul că în ziua de azi, copiii noștri trebuie să facă față multora din presiunile vieții moderne, este un adevăr unanim acceptat. La fel ca noi toți, el trebuie să lupte cu „capcanele” (dezamăgiri, nedreptăți, presiune, relații sociale periculoase… etc.) zilnice. Din nefericire, când copiii nu fac față stresului, acest lucru poate avea un impact dramatic asupra comportamentului lor.

Stresul și agresivitatea merg mână în mână. Așa cum știm cu toții de la orele de biologie, când suntem puși la zid, mintea și corpul ne pregătesc să facem una din două:

fie să o rupem la fugă, fie să luptăm.

Mecanismele de „liniștire”, care de obieci cenzurează comportamentul antisocial, nu mai au aceași putere, în timpul crizelor, suntem programați să acordăm prioritate mecanismelor de reacție rapidă ale creierului primitiv pentru a supraviețui. Frânele nu mai funcționează!

copilul-meu-este-stresatVulnerabilitatea la stres diferă de la copil la copil. Schimbări radicale de dispoziție, recurgerea la minciuni și la agresivitate, toate acestea pot fi semnele exterioare ale unei presiuni interioare datorate pierderii capacității de autocontrol. Din aceleași motive, copiii stresați pot să se plângă și că le este dificil să se concentreze ori că le este greu să rețină sau să memoreze informații noi. Copiii stresați pot regresa din punct de vedere emoțional, revenind la comportamente depășite, cum ar fi să-și sugă degetul sau să plângă dacă nu-și mai văd părinții.

Cât privește copiii de vârstă mai mare, aceștia pot deveni neascultători și arțăgoși, nepoliticoși și introvertiți.

De asemenea, studiile recente afirmă că performanța școlară este o sursă de tensiune pentru mulți copii:

teama de a nu se descurca la școală este adesea legată de anxietăți referitoare la viitor, după ce termină școala. Astfel, învățați-vă copiii că „eșecul” sau notele mai slabe sunt feedback-uri utile și că fac parte dintr-un proces continuu de învățare care îi va ajuta să se dezvolte.
Ajutați-i să privească orice obstacol ca pe o oportunitate. Subliniați faptul că abilitățile nu sunt înnăscute, ci dobândite prin exercițiu.

Alte evenimente care sunt asociate cu stresul în copilărie sunt: moartea, despărțirea și divorțul, boala unuia dintre părinți sau a unei rude apropiate – astfel de evenimente pot avea un efect puternic asupra copiilor.
Ajutați-i pe copii să se pregătească pentru a face față schimbărilor din viața lor – indiferent de importanță – și fiți conștienți că le poate fi greu.

Încurajați-i să discute despre îngrijorările lor.

Cum putem ajuta copiii stresați?

Tehnicile simple de autorelaxare constituie unele dintre cele mai utile instrumente pentru copilul tău.

Respirația corectă.

Indiferent dacă se simte stresat, panicat sau mânios, în cazul în care învață să respire corect, copilul va face progrese semnificative în restabilirea echilibrului și în stoparea surescitării care însoțește „gândirea emoțională”.

Relaxarea progresivă a mușchilor.

Tehnica de contracarare și relaxare a diferitelor grupe de mușchi are rezultate benefice pentru corp și pentru minte.

Forța imaginației – efectele calmante ale vizualizării.

Încurajați-vă copilul să se imagineze într-un cadrul relaxant unde să poată „evada” la nevoie (copilul trebuie să-și folosească tote cele cinci simțuri în realizarea detaliilor ,,,ce culori și forme vede? Ce simte? Cât este de cald sau cât este de frig? Ce miros simte? Ce aude?… etc.).
Pentru un copil este benefic să-și personifice sursa emoțiilor negative și să inventeze o soluție „magică” pentru a o combate. Tehnicile de vizualizare pot fi, de asemenea, folosite pentru a înlocui o emoție negativă cu una pozitivă.

Joc pentru combaterea stresului: Clepsidra…

Cere-i copilului să își imagineze propriile sentimente legate de situația stresantă ca fiind un nisip roșu aprins într-o clepsidră ( puteți face rost de una, în cazul în care copilul nu știe despre ce este vorba).
Explicați-i că, oricât de mult s-ar strădui firicele de nisip nu pot rămâne în partea de sus a clepsidrei. Încurajați-l să-și imagineze cum îngrijorările lui se scurg încet prin gâtul clepsidrei, sub influența gravitației, până când partea de sus rămâne complet goală.

Repetați procesul până când copilul se liniștește.

O imagine similară este cea a apei din cadă, care se scruge în vârtejuri.

Nu vă grăbiți: imaginându-și nisipul care se prelinge ușor, ușor, copilul dă timp sistemului nervos parasimpatic să-și îndeplinească misiunea.

Bine de știut!

Nu vă puteți proteja copilul de toate formele de stres ale vieții, dar puteți să-l ajutati să-și dezvolte resurse pentru a le elimina ori a le diminua efectele.
Un soldat nu ar putea fi trimis în luptă fără arme, dar exact asta facem când ne trimitem copiii în lume fără să știe cum să facă față stresului și îngrijorărilor. Desigur, unii copii găsesc și singuri soluții, însă învățarea din propriile greșeli poate fi lungă și costisitoare.
Ca părinți, aveți ocazia de a vă „echipa” copiii cu resursele necesare pentru a face față stresului cotidian.
Merită efortul!

Daca ti-a placut acest articol te rugam sa il distribui:

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestShare on TumblrPrint this pageEmail this to someone
September 21, 2015
Copilul-meu-este-stresat.-Cum-pot-sa-il-ajut

Copilul meu este… stresat?! Cum pot sa il ajut?

Faptul că în ziua de azi, copiii noștri trebuie să facă față multora din presiunile vieții moderne, este un adevăr unanim acceptat. La fel ca noi toți, el trebuie să lupte cu „capcanele”(dezamăgiri, nedreptăți, presiune, relații sociale periculoase..etc) zilnice. Din nefericire, când copiii nu fac față stresului, acest lucru poate avea un impact dramatic asupra comportamentului lor. Stresul și agresivitatea merg mână în mână. Așa cum știm cu toții de la orele de biologie, când suntem puși la zid, mintea și coprul ne pregătesc să facem una din două: fie să o rupem la fugă, fie să luptăm. Mecanismele de „liniștire”, care de obieci cenzurează comportamentul antisocial, nu mai au aceași putere, în timpul crizelor, suntem programați să acordăm prioritate mecanismelor de reacție rapidă ale creierului primitiv pentru a supraviețui. Frânele nu mai funcționează!
August 4, 2015
Copilul---arhitectul-propriei-dezvoltari-personale

Copilul – arhitectul propriei dezvoltari personale

Te-ai întrebat vreodată de ce are nevoie o persoană pentru a se simți împlinită și fericită? De încredere în sine și capacități de autocunoaștere. Te-ai întrebat vreodată de ce au nevoie oamenii pentru a-și atinge cu succes fiecare obiectiv și îndeplini un vis? De abilități de comunicare, negociere și relaționare eficientă, de atitudini pro-explorare, investigare şi cercetare, de capacități de organizare și management al timpului. Oare ce calități sunt necesare ca cineva să fie eficient în plan profesional? Capacitati de leadership și cooperare, de gândire divergentă și creativitate, strategii de rezolvare a problemelor și imaginație. Oare ce calități îi sunt necesare unui om pentru a fi un părintre eficient și un partener iubitor? De iubire de sine și semeni, de capacitatea de a fi conștient de propriile nevoi și sentimente, de empatie și respect.
May 14, 2015
Arata-i-copilului-tau-ca-il-asculti

Fii un părinte prezent! Arata-i copilului ca il asculti

Mulți copii nu se simt ascultați de adulții din jurul lor. În cazul copiilor mici, acest lucru poate duce la apariția crizelor de furie și angoasă, deoarece ei nu au suficiente cuvinte în vocabular pentru a exprima ce simt. Îmi aduc aminte de o mămica ce a venit în terapie cu copilul ei de 4 ani și jumătate, deoarece avea frecvent crize de furie, iar ea simțea că își iese din fire și nu găsea soluții să-i gestioneze crizele. Pentru că unui copil îi este mai ușor să se exprime prin intermediul desenului, le-am cerut să realizeze un desen care să reprezinte ce-i supără pe unul la celălalt. Mama a desenat imediat un copil furios care se afla întins pe o podea.Copilul, s-a uitat o clipă la mama sa și apoi a desenat și el un copil aflat pe jos cu mama lângă el. I-am cerut mamei să-i spună copilului din imagine ce o supără: „Nu îmi place când țipi și te dai cu fundul de podea. Nu știu cum să te ajut...nu știu ce să fac”. Apoi, i-am cerut copilului să vorbească cu mama din imagine: „Nu-mi place când țipi la mine...nu mă asculți niciodată...” ( punând întrebări de clarificare am aflat de la copil că mama îi ceruse să strângă jucăriile de pe masă, el a încercat să-i explice că unele erau puse acolo de fratele lui, dar mama nu a părut că-i dă atenție și a început să ridice tonul la el, atunci el a început să țipe și s-a trântit pe podea...). Acest tip de scenariu se repetă în multe familii, din diferite motive. După o perioada, mama a sunat și mi-a spus că în ultimul timp crizele fiului său au scăzut foarte mult în intesitate, era convisă că acest lucru se întâmplase pentru că învățase să-și asculte copilul.
May 12, 2015
Cum îi cultivi încrederea în sine copilului tău?

Cum îi cultivi încrederea în sine copilului tău?

Dacă te invit să te gândeşti la anii copilăriei tale, îţi aduci cu siguranţă aminte de câțiva colegi/prieteni/cunoscuți care păreau mereu siguri pe ei, care parcă aveau mereu răspunsuri la orice, care răspundeau plini de entuziasm și încredere, chiar dacă ceea ce spuneau era uneori greșit. Nimic nu părea să-i demotiveze. Cu siguranță, toți acei copii au avut norcul ca în familie să li se cultive în nenumărate rânduri încrederea în sine.